Aberatii Policrome

Ia-ti telefonul blocat cu un cod de securitate ca nu cumva sa ma uit pe mesaje penibile. Ia-ti sentimentele si infigeti-le adanc de unde ai scos cacatul pe care l-ai vandut cu atata mandrie drept iubire. Scuteste-ma de prostii cu gust de guma turceasca, pastreaza-le pentru proaste si minore. Imatur in gandire si prost in comportament, nu-mi da mie vina ta. Cat sa mai suport santajul sentimental, fara sa reactionez, mereu mintita cu speranta viitorul stralucitor? Mai bine mi-ai aduce un bling bling, cel putin ala are o lucire oarecare.Eu sunt singura vinovata ca am acceptat sa fiu calcata in picioare de un neica nimeni. Te rog, scuteste-ma de suferinte fata de ceea ce scriu. Nu-mi doresc a fi un clasic in viata si nici nu dau explicatii pentru ceea ce scriu. Imi doresc doar sa nu mai simt greata aia de fiecare data cand te vad si sa incetezi sa mai fi penibil cu toate acele mesaje. Nu trimise mie, ca eu nu beneficiez de o asa mare onoare. Eu beneficiez doar de crize si reprosuri. Hai mai da-te dracu ca m-ai plictisit. Si poate ca doare dar sa fiu a dracului daca mai accept eu cacaturi. Si de la cine? Macar de ar fi meritat, dar fiecare moment petrecut alaturi de tine a fost unul pierdut. Cate luni din viata mi-am pierdut cu tine, cand puteam sa fac altceva. Cate sentimente pierdute in van. Nu  te obosi sa imi raspunzi cand te intreb ceva, sunt cantitate neglijabila. Nu am nici webcam si am trecut de ceva vreme de varsta majoratului, asta e, dezavantajul meu. Nu sunt nici proasta si nici imatura, nu sunt nici tuta si nici pisi, deci se pare ca nu ai nici un motiv pentru care sa te mai uiti in directia mea. Deci, de ce o mai faci? Sa iti vad fata aia imi provoaca dea lehamite. Nu prea inteleg  eu de ce ai facut exceptie de la colectia de tipe pe care o aveai pentru a fi cu mine, eu nu intru si nici nu voi intra in tiparele dupa care iti ghidezi tu gusturile. Sunt doar o imbecila, asa e. As vrea sa iau telefonul ala sa il arunc in mijlocul oceanului de minciuni pe care le-ai spus. Sa te vad ce ai face fara el. Cum ai mintit cu nerusinare, cum ai mai cuceri pisi fara numar?

Imatura oare? Sau ofticata pentru ca ti-am acordat increderea totala si nu m-am ales decat cu picioare in burta. Imatura ca dau replici? Sau a dracului ca nu pot sa mai tac din gura si sa ma abtin cand vad ca in continuare ma crezi proasta ta. Voi lua durerea asta si o voi trimite dracului. Asa cum iti voi zice si tie!

Cum incetezi sa mai simti? Cum opresti toate acele senzatii care te mananca de viu si le faci sa nu mai existe? Exista vreo modalitate prin care pot respira din nou normal si inghiti fara goluri? Ma indoiesc, caci altfel in atatea dimineti as fi descoperit-o. As fi reusit sa ma scol din pat fara sa trag de mine..caci in somn nu mai erai, in somn puteam sa te uit si sa nu visez. In somn toate dispareau si suferinta mea se materializa doar in cosmaruri care dispareau o data ce ma trezeam plangand. Somn chinuit, dar nu mai chinuit decat momentele in care stiu ca nu mie imi zambesti, in care te vad cu telefonul in mana si stiu ca send nu va duce mesajul spre mine. Un webcam care arata o realitate ce eu  o vad doar in flashuri, si pe care o constientizez in dureri caci stiu ca eu devin invizibila cand online e cineva…Si ma loveste de nenumarate ori pe zi, mor in zeci de morti si ma ridic doar pentru ca sunt prea lasa sa te dau uitarii Traiesc din amintiri si vise compromise de realitatea cruda. Read the rest of this entry »

Poti oare sa treci peste suferinta? Poti oare sa te razbuni sau sa dai inapoi macar o bucata din ceea ce ai primit?

Raspuns: nu poti. Dar o face viata pentru tine, pentru ca what goes around, turns around. Si fiecare greseala se plateste inzecit, cu multe incercari de a respira normal si cu multe suturi in cur. Razbunarea nu e necesara, pentru ca, inevitabil, roata se intoarce. Si imi place sa vad cum pot calca in picioare orice imi trece prin fata ochilor. Fara drept de apel si fara sa ma intereseze ce las in urma. In final sunt doar o narcisista nenorocita, prea sigura pe ceea ce e si pe viata pe care o are. Prea sigura pe ceea ce simt ca sa pot sa ma detasez de sentimente cu usurinta. Si nu trebuie decat sa fiu eu insemi ca sa pot sa te calc in picioare. Nu ca nu as fi facut-o deja fara sa te cunosc. E o calitate aparte sa induci frica in oameni fara ca ei macar sa te fi cunoscut, ci doar sa iti fi aruncat o privire plina de ura, dar demna de mila. Read the rest of this entry »

Why am I supposed to take that shit from you? Have I got written someplace on my head ‘deuce’ and therefore you consider normal to play me that way? I should send you were the sun don’t shine, yet I choose to send you to where you’ve gone in the first place, where you chose to go, leaving me behind.

Have you got somekind of property paper on me and I’m supposed to take all you shit? Must I explain myself everytime? Why should I give explanations for what I do or don’t do since you never said anything to me? I’m probably an idiot for still talking to you and allowing you to act this way to me. You must believe I am a puppet in your hands and you can do whatever you please of me. Oh, how wrong you are my dear! I shall NOT believe you lies, and I shall no longer react to your sentimental blackmail. Your words no longer hurt me, your actions no longer hit me in the stomach. Read the rest of this entry »

M-a durut. Si ma doare in continuare in fiecare moment, m-a durut fiecare cuvant si sunetele care veneau dinspre tine nu faceau decat sa ma loveasca, erau pumni in stomacul meu. Si m-am straduit sa nu plang, am inteles ca atunci si acolo era momentul in care totul se incheia. Si totusi nu pot sa renunt, nu pot sa nu ma gandesc “de ce in viata mea istoria se repeta ca o placa stricata?” Nu m-am intrebat pentru nici o secunda de ce imi faci asta, de ce ma tii in brate si imi spui sa nu plec. Nu m-am intrebat pentru ca nu voiam sa aflu, voiam ca timpul sa se opreasca in loc si sa raman asa. Si totusi am plecat. M-am departat de ceea ce era ultima mea sansa sa te mai pot imbratisa, sa te pot saruta, sa te pot atinge. Am avut forta sa plec, sa nu ma uit in urma si nu stiu unde am gasit-o. Cert e ca am pierdut-o pe drumul pe care il imparteam cu tine. Ma inmuiam cu fiecare pas pe care il faceam si care stiam ca ma desparte si mai mult de tine. Si ma mint in continuare cu fiecare cuvant pe care mi-l spui si nu am puterea sa plec, sa ma departez…sa te uit. Nu pot sa te uit, nu pot sa las in urma cuvintele alea. Au ramas infipte in mine, cutite care dor si pe care singura imi pun sare. Read the rest of this entry »

Se spune ca cel mai mult dureaza asteptarea. As spune ca cea care te face sa astepti indelung este uitarea. Uitarea pe care o doresti cu ardoare sa vina ca sa poti inlatura speranta si ultimile ei raze ce indraznesc sa te minta in fiecare dimineata. As putea astepta viata si inca o zi, daca as sti ca ceva s-ar schimba, as putea sta in expectativa uitandu-ma in urma de praf a ta, asteptand sa te intorci. Dar care ar fi rostul? Nu as face decat sa ma mint singura, sa imi creez iluzia unei fericiri care nu se va mai intoarce. Am incetat acum mult timp sa ma mint, am incetat sa sper si mi-am luat inima in dinti si am zis adio. Pentru ca era singurul lucru pe care il puteam face, pentru ca era singura chestie benefica, pentru ca…la dracu! Pentru ca nu puteam sa stau si sa ma uit ca fraiera si sa astept? Ce dracu sa mai astept? Nemurirea sufletului? In nici un caz al meu caci sper sa arda o data cu chipul asta, sa fie aruncat in cele patru zari. Read the rest of this entry »

Invizibila mi-a adus aminte de prostie. Si de prostia umana in general, a celor care nu stiu sa se opreasca atunci cand trebuie….Incercarea in prostie nu face altceva decat sa te scada in fata propriilor ochi, chestie pe care o stiu din proprie experienta. Dar sa si arunci cu prostii in dreapta si in staga, ca pe o pisica moarta dintr-o curte in alta nu mi se pare drept…asta pe langa faptul ca e o mare dovada de CRASA PROSTIE.

Cum sa spui ca vina pentru ce un om nu intelege ii apartine, cand de fapt tu nu te-ai exprimat cum trebuie? Cum sa acuzi neintelegerile, cand nu ai avut niciodata curajul sa vii sa spui “nu e asa, e altfel”. Cu cat tupeu sa vii si sa spui “de ce spui asta, ca nu e asa”, cand nu ai dat vreo explicatie sau vreo valoare de 0 sau 1 (ca sa nu mai zic valoare in general) la tot ceea ce am facut eu?

In continuare mi se pare ca prostia e in crestere. Atitudinea pe c Read the rest of this entry »

Ma simt in final libera, eliberata de o mare suferinta. Poate pe drept am meritat-o si lacrimile pe care le-am tot varsat de o saptamana incoace au incetat sa mai curga o data ce am inteles ca vina nu imi apartine pe de-a-ntregul. Am avut un moment frumos in viata, care, din nefericire nu a durat. Am renuntat, insa, acum mult timp la a-mi plange de mila si nici 15 ani nu mai am ca sa incerc metode de persuasiune care tin de automutilare.

Viata merge mai departe si nu are de ce sa imi para rau. Nu sunt eu cea care pierde, pentru ca stiu ca am facut totul. Am plans, m-am isterizat, am implorat, mai lipsea sa ingenunchez in fata ta si sa iti spun ca te iubesc si ca nu vreau sa ma lasi….M-am umilit de multe ori si multe nopti le-am petrecut plangand rugandu-ma ca de dimineata totul sa fie bine si punandu-mi toata speranta in rasarit… Read the rest of this entry »

In final, libera de orice fel de obligatii. Da, recunosc noptile sunt grele si sculatul din pat e un chin printre lacrimi. Dar nimic in viata asta nu a venit usor si acum nu e o exceptie. Sfarsitul acestei saptamani este un moment despre care stiam ca va veni dar caruia nu credeam ca ii voi putea face fata. Stiu ca imi vei spune din nou ca s-a terminat dar de data asta singura reactie pe care o vei avea din partea mea va fi un rasuflat usurat. Nu mai vad motive pentru care sa continuam…doar motive pentru care sa o luam pe drumuri separate. Read the rest of this entry »

Mi-am zis ca despartirea poate fi usoara, dar m-am inselat. Vorbele dor mai tare decat mi-as fi imaginat, iar mie imi e din ce in ce mai greu sa respir…ma uit la monitor si incerc sa nu plang…

Incet in jurul meu totul se prabuseste iar mie nu imi mai pasa de nimic…nici de patul nefacut, nici de strigatele din spatele meu, nici de ceea ce las in urma..vreau sa vorbesc cu tine sa iti spun ca nu e asa, sa intelegi ca as face orice si ca imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat pana acum…vreau sa ma asculti si sa intelegi, sa imi spui ca totul va fi bine si ca a fost doar un moment…vreau sa te simt din nou langa mine…oare cand tot ceea e simt se va termina? Cand voi amorti si nu voi mai avea durerea in suflet, cand vei intelege ca nu pot…fac tot ce stiu, chiar daca tu crezi ca nu e destul…am atatea lucruri pe care nu ti le-am spus si totusi nu vreau sa ti le spun. vreau doar sa fii din nou langa mine. Cum sa mai fac sa iti arat ca ceea ce simt e real, ca asta e o relatie si ca merita? De ce vrei sa renunti? Oare mie imi e usor, oare ti se pare ca eu nu sufar, si ca as vrea sa pot mai mult?

Ce sa mai fac? Unde sa ma duc cu disperarea asta? Sa o ascund de ochii lumii nu mai pot…daca ai sti cu cati demoni m-am luptat si de cate ori am urlat in mine, de cate ori am avut parte de scandaluri numai pentru ca tu ai devenit mai important decat orice….nu se simte? Nu sunt acolo? Dar cu cata usurinta mi-ai condamnat tu starile?

Vreau sa dorm….sa dorm si sa ma trezesc cand toata suferinta asta nu va mai exista, cand iubirea mea pentru tine va fi disparut…cand nu va mai fi nimic…