De vacanta sau cum sa stergi podelele in varianta moderna
Intr-o zi am ramas fara carpa de sters pe jos. Era tragic, caci mizeria se aseza in straturi groase si refuza sa se dea dusa oricat de tare as fi incercat sa o suflu. Incepusem sa evit sa mai ies din capul meu de frica a ceea ce ma astepta afara. Pe sufletul meu deja se inaltasera mici turnulete de praf si iti puteai scrie numele, ceea ce oricum deja facusei. Pacat insa ca timpul nu a facut altceva decat sa il inmormanteze in praf si panze de paianjen. Orgoliul nemasurat al micului copil care uitase sa creasca l-a ridicat insa la viata, in incercarea stupida de a-l face sa apara clar in mintea si sufletul meu.
Naspa momentul fratica, nu merge chiar asa. Chiar credeai ca voi ierta toate acele cacaturi si voi suferi in continuare, de frica sa iti spun ce simt? Acum mult timp mi-am jurat ca voi calca pe oricine in picioare fara sa tin cont. Nu am mama, nu am tata, nu am fost dusa la biserica si te-am avertizat sa nu te pui cu mine. Ridici vocea, tip mai tare si chiar cu folos, vrei sa ma pui la pamant, sterg podelele cu tine, tii mortis sa ma umilesti, nici o problema te trimit maica-ta plangand. Crezi ca nu pot?
Si asa m-am ales cu o carpa noua de sters pe jos. Fiecare cuvant pe care il rostesti o sa te doara, fiecare umilire pe care incerci sa mi-o aduci te pune la pamant, si fiecare cuvant pe care il arunci ca sa ma loveasca se intoarce la fel ca un bumerang. Marea greseala a noii mele carpe de sters pe jos a fost subestimarea. Nu am scrupule, nu prea am avut niciodata, cuvantul mi-e cam necunoscut de fel. Nu iert, nu uit, si mai ales nu tac din gura. Praful ala pe care il aveam pe mine l-am sters cu o bucata din tine. La fel si sangele din buza sparta…sparta atunci cand m-am lovit cu fata de asfalt. Lovita de tine, care continuai sa dai ca intr-un sac de cartofi. Am sters si lacrimile alea inutile si m-am ridicat. Pentru ce? Pentru cine? Pentru nimeni si nimic. Sa nu uiti asta cand te vei intreba de ce esti pe jos, stergand praful si rostind cuvinte de implorare printre blesteme apocaliptice.
Si asa si cu carpa asta de praf care cam vorbeste dar o inmoi in apa si ii mai trece. E misto sa fi in vacanta sufletului. Pui pe hold sentimente si stergi urmele de durere. Ce dreacu, doar nu poti sa lasi mizeria sa te umple. Ar fi trist pentru ca in final arati mai bine curat si lucitor. Lacrimile nu isi au rostul, nu fac decat sa murdareasca sufletul mai tare…
Adevarata carpa benefica nu este insa o zdreanta pe care sa o terfelesti. E momentul acela de liniste, cand lumea se opreste in loc si nu iti vine sa crezi. E un moment de perfectiune si sansa unui nou inceput.
